Treceți la conținut

LU0390137973

Templeton Frontier Markets Fund

La 10.12.2025

Van 1

€31,53

 
 

modificarea VAN 1

€0,09

(0,29%)
La 30.11.2025

Morningstar Overall Rating™ 2

Acţiuni pieţe de frontieră global

Prezentare fond

Rezumat al obiectivului fondului

Urmărirea creșterii pe termen lung a investiției, prin creșterea capitalului. În principal, Fondul investește în titlurile de capital ale companiilor cu orice capitalizare de piață care sunt localizate sau care obțin activități semnificative din piețele de frontieră (piețe emergente care sunt mai puțin dezvoltate și mai puțin accesibile).

Profilul investitorului

  • Se urmărește aprecierea capitalului prin investiții preponderent în acțiuni ale societăților din țări clasificate ca Piețe de Frontieră.
  • Planificarea menținerii investițiilor pe termen mediu spre lung.

De ce ar trebui să luaţI în considerare acest fond?

  • Acces la piețe în creștere rapidă și insuficient cercetate. Piețele de frontieră, considerate următoarele piețe emergente, se numără printre cele cu cea mai rapidă creștere și cel mai redus grad de exploatare din lume, oferind oportunități de investiție în societăți cu potențial de creștere.
  • Diversificarea portofoliului. Piețele de frontieră nu sunt corelate cu piețele dezvoltate și emergente, oferind o sursă valoroasă de diversificare pentru portofolii investiționale.
  • O echipă de administrare cu experiență pe piețele emergente. Templeton Emerging Markets Group are o prezență locală extinsă pe cinci continente. Prezența regională și cunoașterea limbilor, reglementărilor și standardelor contabile locale permit echipei să exploreze piețele în căutarea unor oportunități de investiții rare, inaccesibile șiinsuficient cercetate de unii concurenți, într-un mediu cu potențial atractiv de creștere.
  • Capacități de cercetare locală aprofundată. Echipa Templeton dedicată piețelor emergente desfășoară cercetări amănunțite de tip ascendent, cu analiști localizați în diverse țări din piețele emergente și de frontieră, oferindu-le acționarilor fondului acces la oportunități de investiții unice.

Care sunt riscurile cheie?

Valoarea acțiunilor Fondului și veniturile obținute de la acesta pot atât să scadă, cât și să crească, fiind posibil ca investitorii să nu-și recupereze integral suma investită. Performanța poate fi afectată și de fluctuațiile de curs valutar. Fluctuațiile de curs valutar pot afecta valoarea investițiilor externe.

Fondul investește, în principal, în titluri de capital de pe piețe frontieră din întreaga lume, care înregistrează variații de preț semnificative, având frecvent o amploare mai mare decât pe piețele de capital, în general, sau pe piețele emergente. Prin urmare, performanța Fondului poate fluctua în timp.

  • Alte riscuri semnificative includ: 
    Riscul valutar:
    riscul de pierdere care rezultă din fluctuațiile cursului de schimb sau din cauza reglementărilor privind controlul schimbului valutar. 
    Riscul piețelor emergente: riscul asociat investițiilor în țări cu sisteme politice, economice, juridice și de reglementare mai puțin dezvoltate, care pot fi afectate de instabilitate politică/economică, lipsă de lichiditate sau transparență ori probleme legate de siguranța păstrării activelor. 
    Riscul de lichiditate: riscul care apare când condițiile nefavorabile de piață afectează abilitatea de a vinde activele atunci când este necesar. Un asfel de risc poate fi declanşat de (dar fără a se limita la) evenimente neaşteptate, cum ar fi dezastre de mediu sau pandemii. Lichiditatea redusă poate avea un impact negativ asupra prețului activelor.

Pentru o detaliere completă a tuturor riscurilor aplicabile acestui Fond, vă rugăm să consultați secțiunea „Considerații privind riscurile” din prospectul actual al Franklin Templeton Investment Funds.

Informaţii privind fondul
Valoarea Activului Net  La 30.11.2025 (Actualizat lunar)
$311,69 milion
Data infiintarii Fondului 
14.10.2008
Data de lansare a clasei de actiuni 
14.10.2008
Moneda de baza a Fondului 
USD
Moneda de referinţă pentru clasa de acţiuni 
EUR
Benchmark 
Linked MSCI Frontier Emerging Markets Select Countries Capped Index-NR
Clasa de active 
Acţiuni
Manager de investiții 
Franklin Templeton Investments (ASIA) Limited
Vehicul de investiții 
Fonduri de investiţii Franklin Templeton
Domiciliu 
Luxembourg
Categorie SFDR UE 
Articolul 6
Suma minimă investită 
USD 1000
Comisioane la vânzare 5
Comision la vânzare iniţial  La 30.11.2025
3,00%
Cheltuieli curente34  La 30.11.2025
3,03%
Indentificare
Cusip 
L40590439
Isin 
LU0390137973
Bloomberg 
TEMFMNE LX
Sedol 
B3DKFV3
Numărul fondului 
1030

Managerul (Managerii) Fondului

Bassel Khatoun

Fond administrat din 2018

Ahmed Awny, CFA®

Fond administrat din 2017

Performanţă

Portofoliu

Portofoliu de Participații Pentru

Preţuri

Istoric Preţuri

La 10.12.2025 Actualizate zilnic

Preţ

La 10.12.2025
Van1 
€31,53
modificarea VAN1 
€0,09
Schimbarea nav (%)1 
0,29%
Cel mai mare şi cel mai mic VAN
La 10.12.2025 Actualizate zilnic
An 
Cel mai mare van
2025  
€31,65 14.08.2025
2024  
€30,70 06.12.2024
2023  
€23,99 14.09.2023
2022  
€25,90 14.04.2022
2021  
€25,52 12.11.2021
2020  
€21,28 24.01.2020
2019  
€21,62 31.07.2019
2018  
€23,14 11.01.2018
2017  
€23,55 05.10.2017
2016  
€21,38 30.12.2016
An 
Cel mai mic van
2025  
€26,59 08.04.2025
2024  
€24,12 03.01.2024
2023  
€20,52 22.03.2023
2022  
€20,78 15.11.2022
2021  
€18,53 29.01.2021
2020  
€13,92 23.03.2020
2019  
€19,14 03.01.2019
2018  
€18,77 24.12.2018
2017  
€21,37 17.01.2017
2016  
€16,82 20.01.2016

Documente

Documentație a fondului

PDF

Fact Sheet - Templeton Frontier Markets Fund

Dată:
31.10.2025
PDF

Fact Sheet - Templeton Frontier Markets Fund (N (acc) EUR)

Dată:
30.11.2025

Documente de reglementare

PDF

Document cu informaţii esenţiale - Templeton Frontier Markets Fund N (acc) EUR

Dată:
03.07.2025
PDF

Prospect - Franklin Templeton Investment Funds (FTIF)

Dată:
22.09.2025
PDF

Raport anual (complet) în engleză - Franklin Templeton Investment Funds (FTIF)

Dată:
30.06.2025
PDF

Raport anual (în engleză) - Franklin Templeton Investment Funds (FTIF)

Dată:
30.06.2022
PDF

Raport semianual (in engleză) - Franklin Templeton Investment Funds (FTIF)

Dată:
31.12.2024
PDF

Actul constitutiv - Franklin Templeton Investment Funds (FTIF)

Dată:
25.01.2019